Gara in care nu astepti nimic
Sunt intr-o gara.Sala de asteptare este formata din sase randuri de scaune.Trei pe o parte si 3 pe alta.pe fiecare scaun se afla cate un om.Eu ma aflu pozitionat pe primul rand, pe scaunul din centru apartinand partii drepte de scaune.In fata mea se afla trei randuri pline cu oameni .Pe primul se afla 6 violoniste imbracate la fel,pe al doilea,se afla 6 violonceliste iar pe al treilea 6 contrabasiste.
Le privesc cu dragoste si ma gandesc de ce nu am putut niciodata canta…..brusc se alineaza toate luand pozitie de inceput de concert.
Incep sa cante in cel mai bizar mod posibil.Contrabasista isi intinde arcusul catre violoncel,violoncelista isi intinde arcusul catre vioara iar violonista canta la contrabasul care s-a pozitionat exact pe mijloc, dar in lateral, pentru a face posibila aceasta combinatie.Incredibil,dar au cantat divin.Dupa ce au terminat ,ma priveau atent si stateau in expectativa…Cant sau nu cant!?Ce se intampla cu partea mea !?Privesc in spatele meu si ce vad ?erau surdo-mutele compozitoare, care cantau din tipetele mele, obtinute dupa ce ma intepau cu partituri scrise pe lame de otel ascutit ca o minte de spion.
Stumble It!
imi place.
interesant text.. reusesti sa creezi atatea imagini din cuvinte putine, interesant .. poate e norocul meu ca stau bine cu imaginatia..
Cand lumea exterioara devine neinteresanta,cand nimic nu te atrage,cand toate lucrurile devin anoste,spunem ca ne plictisim.Majoritatea oamenilor detesta plictiseala si incearca sa o alunge prin orice metode.Mie imi place sa ma plictisesc…in acele momente devin introspectiva si il iubesc si mai milt pe Proust.Imi redescoper amintiri,oameni,stari,imagini,momente si toate astea in afara timpului si spatiului cotidian…In momente de plictiseala am retrait o seara de martie mocirlos in Bucurestiul anilor’70,cand am vazut o ramura de liliac inflorit in vitrina unei florarii si mi-am dat ultimii bani ca sa o am si sa-i simt parfumul….cand m-am plictisit am revenit intr-o zi ploioasa de octombrie in acelasi Bucuresti al acelorasi ani ‘70 si am intrat in restaurantul “Havana” unde am baut un rom ascultand melodii cubaneze.
Imi place sa me plictisesc si sa descopar ca nu am trait degeaba;ca inca mai imi pun intrebari si ca am din ce in ce mai putine certitudini;ca tacerile pot devenii un mod de viata si ca nu intotdeauna vorbele spun ceva.
Imi place sa ma plictisesc si sa descopar idei de care nu aveam habar;sa redescopar ganduri pe care le credeam pierdute;sa repun in discutie multele certituni aflate de la unii sau altii.
Imi place sa ma plictisesc si sa-mi vizitez lumea interioara cladita cu truda atatia ani.
Nu cred in oamenii care detesta plictiseala;sunt ori superficiali ori prea saraci pe dinauntru,pentru cei din urma am doar compasiune.
“OAMENII SUBTILI SE PLICTISESC CU GRATIE”,iar Proust este
maestrul lor….
cred ca sunteti dusi cu pluta:D