Vlad Craioveanu via VeronicaACara.blogspot.ro

18 Oct

Vlad Craioveanu!

Acum doua saptamani, vorbeam cu un cunoscut om de radio, care mi-a spus raspicat ca nu-l place pe Vlad Craioveanu! Cand l-am intrebat de ce, mi-a raspuns ca nu-l place si gata! Nu-mi plac enunturile neargumentate, nu-mi plac raspunsurile neargumentate! Lipsa argumentelor se justifica doar in arta. Poezia n-are nevoie de argumente, un tablou, care te lasa cu gura cascata, n-are nevoie de argumente, o statuie de gheata sau de piatra n-are nevoie de argumente, cand vorbesti despre un om sau munca cuiva ai nevoie de argumente. Sau, daca nu, de adaugirea “nu-mi place, pentru ca nu e genul meu, nu-mi place, pur si simplu, nu-mi place, fara motiv!”. Evident, nu e greu ca Vlad Craioveanu sa devina antipatic cuiva, ba, mi se pare ca a facut tot ce i-a stat in puteri sa devina antipatic tuturor. Oare, asta n-ar trebui sa ni-l faca simpatic? Macar, asa, ca sa fim contra lui! Fara doar si poate a urmat o reteta, dar nu urmeaza toti retete?! Daca ne uitam in jur, aproape toti oamenii de radio cu oarece notorietate, ca sa nu mai vorbim ca cei imediat recognoscibili, aproape au abuzat, s-au dat peste cap sa fie cat mai enervanti posibil! De ce?! Aidoma copiilor, in felul acesta, atrag atenia asupra lor, devin mai usor de identificat, te contrariaza, inconsient vrei sa-ti iei revansa, asta te determina sa-i asculti, iar si iar, pana ce, inevitabil, iti devin simpatici. Inevitabil, unii! Ca, la altii, cinste noua, inevitabilul nu se produce! Eu cred ca radio inseamna voce! In primul rand, voce! Nu vezi omul, uneori nici nu stii cum arata, nu vezi imagini, nu vezi litere, nu vezi culori. Ai doar o voce! Cu si dupa ea te duci! Cu unele voci ne obisnuim pentru ca le-am tot auzit, uneori, ne-au placut enunturile din spatele vocilor respective, ne-a placut un banc sau o poveste. Iti devin recognoscibile prin prisma obisnuintei sau intamplarii de-a le asculta. Sunt insa voci pe care le auzi pentru prima oara si iti raman in cap, nu le mai uiti sau confunzi! Ma refer la vocile de radio, ca, in rest, sa ne fereasca Dumnezeu! Dupa umila mea parere, Vlad Craioveanu este este cea mai buna voce din peisajul autohton de radio! Asa cum ii spuneam confratelui sau de meserie, are o voce de bolovan sisific. Te duci cu ea pana sus, te pravali cu ea in prapastie. Cred ca omul acesta a fost facut pentru radio, sau pentru a vorbi multimii cu o prelata pe fata. Are o voce puternica, recognoscibila, curata, neparazitata, clara, nu depaseste octavele alea neingaduite, care irita, asalteaza, cersesc, cand vorbeste cu voce joasa, vocea lui ramane tot de forta, lucru greu de realizat, vocile joase intrand in registrul intimitatii, parteneriatului, abdicarii. L-am ascultat, de nenumarate ori, uzitand octavele joase, calme si ramanand tot de forta, de parca ar fi urlat pe un stadion. Asta inteleg eu prin vocatie, dincolo de experienta intr-un domeniu si slefuirea profesionala. Cred ca Vlad Craioveanu vine cu date native incontestabile, cel putin in ceea ce priveste vocea din dotare. Si cum, la radio, prima intalnire este cu vocea, apoi cu povestea, cuvintele, enunturile, Vlad Craioveanu se afla, din start, pe locurile privilegiate ale pistei. Ca sa-l ajungi, trebuie sa sprintezi! Spuneam adineauri, ca personajul s-a nascut ca sa vorbeasca cu o prelata pe fata! Dar l-am vazut si la tv, adica fara prelata pe fata, si m-a castigat si atunci! Va amintiti, desigur, de emisiunile alea bizare, a productiilor Zero de la Pro Tv, in timpul cand Vlad Craioveanu presta in trustul Media Pro si ca om de radio, si in pozitia, total inedita, de vedeta tv ( inedita nu pentru el, ci pentru noi, care nu eram deloc pregatiti pentru genul acesta de emisiuni, chiar daca vazusem sau stiam ca, afara, aproape se clasicizasera. Adica, trecusera de la soc, stupoare si oroare, la o receptare pozitiva a unei altfel de normalitatii). Noi inca eram departe de orice forma de receptare, pe vremea cand Vlad Craioveanu era pionierul unui gen, care, astazi, e insailat, de cum o fi, de foarte multi, care apar la televizor si vor sa faca pe ciudatii. Nu e de ajuns sa vorbesti si sa te porti incoerent pentru a fi bizar. Poti ramane al naibii de previzibil si de banal, fiind incoerent pana lesini. Ce mi-a atras atentia la Vlad Craioveanu era ca se lua in serios! Nu se lua in bascalie, ca sa ne faca sa radem, ci, lucru neasteptat, se lua foarte in serios. Nu la modul ca-si dadea importanta, ci era, suta la suta, acolo. Ceea ce facea, paradoxal, dincolo de neseriozitatea explicita si evidenta, era serios, la modul ca nu era nici “un fel de camera ascunsa”, nici genul acela de cacialma, nici genul de facatura cu ajutorul complicilor, prietenilor, dusmanilor, noptilor de oroare sau nu, etc. Vlad Craiovenu a gasit modalitatea de-a pune la cale niste orori, in modul cel mai serios. Imi amintesc cu cata incrancenare si convingere arunca puiul ala peste gard; parca intreaga lui viata depindea de aruncarea puiului. (Improvizase el o pastila cu puiul poporului, intr-un fel de campanie electorala, de viziune proprie). Imi placea ca muncea, ca era acolo, ca facea eforturi, ca traia, ca facea totul ca si cum ar fi avut de rezolvat lucruri personale de mare necesitate; il priveai si nu mai era o gluma, nu-ti mai venea sa razi, il urmareai, uneori, ca pe un altfel de Adelin Petrisor, omul avea multa treaba, ca o rezolva la televizor, e o alta discutie, era ca un Don Quijote care se lupta, nu cu morile de vant, ci cu monstri din poveste, un erou profund nebun, dar adorabil si convingator! Era atat de serios si de pornit sa-i pupe pe oameni, in cur, pe strada, tragea de ei, ii abrutiza, mai avea putin si ii batea, numai sa-i pupe in cur. Imi amintesc fetele oripilate ale vanzatoarelor alora de la un magazin de haine de dama, pe care Vlad Craioveanu le implora, ameninta, santaja haotic si tot ce mai nimerea, sa-l lase sa faca dragoste cu un manechin din vitrina magazinului. Vanzatoarele trecusera de soc, de stupoare, de neintelegere, erau intr-o zona a intelegerii totale. Atat erau de oripilate! Nu mai intalnisera un astfel de nebun, le era necaz ca nu mai sunt si altii sa-l vada, frumusetea era ca in loc sa gaseasca solutii, tratau nebunia, pe care le-o oferea Vlad, la cote paroxiatice. Cum faceau si telespectatorii care il intelegeu si urmareau. Sau faza cu vibratorul pe care Vlad Craioveanu il vantura intr-un castron in magazinele de la Romana, rugandu-se de cliente si de personalul magazinului sa-l ajute sa bata ouale alea din caston…! Desi, penisul acela din plastic, care vibra, era in mod, atat de evident, un penis si toata lumea s-a prins, femeile au dat o mana de ajutor, cu toata jena posibila, pentru ca personajul cu penisul era acolo, in intamplare, mai mult decat in dorinta de succes a intamplarii. Nu e vorba ca Vlad Craioveanu e un actor bun, ca nu e, nu vorbesc de ce reusite or fi fost poantele, e foarte posibil sa fi fost copiate, habar n-am, oricum nu poantele, reusite sau nu, mi-au placut, ci faptul ca un gen nou de productie pe o piata neformata, neavizata, precauta, plina de pudori si prejudecati a reusit sa se impuna, chiar daca pentru putini, ca un gen de emisiune nici hibrid, nici camera ascunsa, nici complotul complicilor, ci un ceva de sine statator, cu o alura profund occidentala. Imi amintesc o intamplare. Eram copil, eram la o nunta cu ai mei. Un vecin de masa, sugubet, gras si beat turta, ne-a spus ca el e tamplar si nevasta-sa e femeie de servici la o scoala generala. Dar, cand ea se va intoarce la masa, de la dans, ne-o va prezenta drept directoarea scolii. Fara sa stiu de ce, mi s-a rupt inima! Nevasta, mica, slaba, cracanata, ciufulita si imbracata saracacios, s-a intors la masa, rosie ca focul de cat jucase, a ras prosteste, cat a baut un pahar de sifon, foarte serios si afectat, sotul ne-a prezentat-o: “ Ea e sotia mea Mareta, e directoare la scoala nr 2, responsabilitatea si educarea copiilor au facut-o mai severa si mai rezervata, sper insa sa lase severitatea deoparte si sa-si aminteasca ca, la o nunta, e om ca toti ceilalti! Oamenii se intreaba cum, de ea, daca e directoare de scoala, m-a luat pe mine, care sunt mai prost ca ea, eu sunt un simplu tamplar, si eu le raspund tuturor ca nu te pui cu dragostea. Nu-i asa nevasta?”. Femeia ciufulita, hlizita toata, a suferit o metamorfoza subita. Din femeia sleampata, care se asezase la masa, crescuse, miraculos, ca dintr-o matca-carcasa, o regina nebanuita! Recapatase controlul asupra fizionomiei sale, trasaturile i se sculptau, cu repeziciune, in trasaturile proprii de mai inainte, gura labartata isi gasea identitate in taietura buzelor, ochii poncisi se curatau si focalizau limpede,… cand ne-a vorbit, timbrul vocii capatase stabilitate si acuratete…ne vorbea de planurile scolii pe urmatorul cincinal, de orele de dirigentie, de necesitatea invatamantului, de clasele defaforizate, de pedagogie, era atat de reala, era acolo, era vie, era credibila, era directoare! Era la fel de directoare ca orice alta directoare! Mi s-a parut absolut fascinanta; gasesc si intamplarea si personajul la fel de fascinante si azi. Multi, la prima mana, ar spune ca asta e ipocrizie. Sau sarlatanie. Sau uratenie. Eu vad altfel frumosul si uratul. Deopotriva, ambele habiteaza si guverneaza sufletul si conditia umana, manifestarile noastre sunt alchimistii bizari ai frumosului si uratului. Doamna directoare Mareta era cumplit de frumoasa, din punctul meu de vedere! La fel, cred si azi. N-am gasit-o grotesca, sarlatana, fatarnica; mai fatarnica mi se parea mama, cand facea pe interesanta! Maretei tocmai i se indeplinise un vis ascuns, era de datoria ei sa-l traiasca, visele noastre nu se implinesc in fiecare zi, iar Mareta si-a facut datoria cum se cuvine. A mai pus si pasiune, desi n-o obliga nimeni! Toti vrem sa fim cineva, sa insemnam ceva, sa contam; conventia sociala si cea umana ne obliga sa credem ca numai fiind ceva anume, putem avea un destin maret. In seara aia, din punctul meu de vedere, Mareta a avut un destin maret si n-a precupetit niciun efort sa se ridice la nivelul lui. A facut asta cu teama, eforturi si credinta. Tanti Mareta a fost directoarea scolii si, prin eforturile sale, a facut cinste functiei cu care o investise nebunul de barbatu-sau! Eu asa cred! Ma puteti contrazice, va rog! M-am intrebat, ceva timp, de ce “Don Qihote” a lui Cervantes este considerata, si azi, una dintre cele mai bune carti pe care le-a dat vreodata umanitatea. Pare mai mult o poveste pentru copii, un romantic incurabil sau un nebun sadea se ridica, intr-o zi din patul in care il tintuiau batranetile, isi pune o platosa grea pe umerii batrani, isi ia o sulita, pe care numai Dumnezeu stie cum o duce, isi trezeste batranul servitor din somn, il investeste cu titlul de scutier si pleaca sa reinvie cavalerismul pe lume. Se lupta cu monstrii imaginarii, cu personajele malefice ale lumii din inchipuirea lui, doarme pe unde apuca pe drum, mananca mai nimic, poarta, saptamani in sir, o sulita grea, tantosa si izmenita in vant, in ciuda bratului batran si slab, isi petrece zilele in arsita soarelui si in saua calului, efort imens pentru varsta lui, si se lupta cu personajele negative ale lumii. Nu se preface, nu trage chiulul, n-o face pentru celebritate si mediatizare, omul chiar munceste pe bune! Vai de batranetile lui! Nu mai conteaza ca se lupta, de fapt, cu morile de vant, cu cate-un magar sau cateva negustorese grase, intoarse de la targ. Omul lupta cu toata credinta pentru cauza lui, nu precupeteste niciun efort, nu-si bate joc de nimeni, nu vrea sa ne pacaleasca. Cel mult, isi bate joc de sine, se pacaleste pe sine, iar actul in sine, prin credinta si dedicarea eroului, devine misterios, romantic si suav. Ca si la Mareta si-mi asum hazardarea comparatiei! Intr-un alt metru si registru, asemanator, dar pe alta autostrada, vreau sa supun atentiei fenomenul de-a fi acolo, de-a face lucrurile pana la capat, de-a fi autentic in ceea ce faci, evident, in registrul romantismului si dedicarii contemporane. Si, in special, cand e vorba de lucruri atat de la vedere, cum presupune televiziunea sau radioul. Sunt (o sa le spun, generic, vedete) vedete care ne pacalesc! Fac totul ca sa ne pacaleasca, joaca tare, joaca bine, par aproape la fel de acolo ca si cum ar fi acolo, si-au invatat lectia de vocatie si cea de celebritate, sunt la fel de convingatoare, uneori, ca cele autentice. Sunt semne cand ne pacalesc, dar avem prea multe pe cap ca sa mai fim atenti si la semne. Nu zic ca Vlad Craioveanu n-o fi avut intentia sa ne pacaleasca, sunt sigura ca a avut-o de mii de ori, ca si incercat de mii de ori, ar fi fost nebun sa n-o faca, parerea mea, insa, ca separat de intentie si de incercare, lui Vlad Craioveanu chiar i-a iesit pe bune sa fie autentic. Uneori, e dezlanat si incoerent anume pentru a crea si sugera zona pe care si-o doreste, poti sa crezi c-o face special, cum e si normal sa-ti pui problema, cum e si normal s-o faca, insa, daca esti atent la enunturile lui scurte si la obiect, la gaselnitele acelea rapide lingvistice si de rationament, te prinzi ca omul n-are nevoie de meshe, are, pe bune, o claie de par de la mama natura. Bine, in cazul lui, chiar se intampla, si in afara metaforei, sa aiba o ditamai claie de par, motiv pentru care ma simt nevoita sa subliniez ca nu la claia lui de par din dotare ma refer, ci la spatiul lui locativ artistic. Cred, si e doar parerea mea, ca are ditamai astfel de spatiu locativ, isi mai da doar, uneori, draperiile la o parte, pentru a creea iluzia optica a maririi spatiului, doar pentru ca usor exhibitionist si asta i se potriveste de minune. Fara exhibitionism si histrionism, Vlad Craioveanu ar parea blazat. Cele doua fac parte din modestia lui fata de noi si din forma lui personala de generozitate, travestita in teribilism dintr-acela. Noi, toti, il stim pe Vlad Craioveanu de la emisiunile acelea demente de noapte de la Pro FM, de la productiile zero, la fel de demente, de la matinalurile radio gherila, unde omul seamana cu el, constant si de atata timp. Eu am banuiala aproape de convingere, ca Vlad Craioveanu nu se foloseste de tot potentialul din dotare, treaba lui de ce, poate nu stie, poate n-are motive, dar parerea mea, atat de subiectiva, este ca Vlad Craioveanu daca si-ar da drumul cu totul, ar rupe! Apelez la subterfugiul argotic, pentru a diminua din pretentiozitatea afirmatiei, in care chiar cred si de care nu ma dezic! Vlad Craioveanu are o pasiune si-o visceralitate rar intalnite la cei ce fac aceeasi munca ca el. Cu astea a venit de acasa, nu s-a impaunat ca a vazut o paunita. Mai are o forta extraordinara, pe care, nu stiu de ce si-o tine in frau. Are expresivitate, plasticitate si demonstrativitatea aceea vocationala. Mai are ceva ce eu apreciez foarte mult – nu tine, domnule, atat de mult la enunturile lui! Le abandoneaza cu usurinta, le lasa in vant, abdica de la ele, uita de ele, le paraseste, pe unde apuca, si-o ia pe alta strada. Nu tine de ele, ca si cum ar fi singurele pe care le-ar putea gasi, la care ar putea apela. Una, doua, nu mai stie cine sunt, ca si cum n-ar fi ale lui. Ai putea pune pariu ca le si scuipa, daca se intalneste cu ele intr-un bar. Mai are ceva foarte misto, spune la prima mana si spune bine! E obligatoriu sa fii dezinvolt in aceasta meserie, dar la Vlad Craiovenu pare, uneori, ca vorbeste din somn, din autobuz sau din betie. Adica, nu se vede deloc efortul. Vorbeam de o banuiala de-a mea in ce-l priveste! Desi il pozitionam in zona dementei, c-asa ne-am obisnuit si asa ne-a obisnuit, cred ca personajul in cauza ar face fata, cu brio, unui gen, diametral opus, la care nu ne-am astepta vreodata. In primul rand, l-ar ajuta vocea, care datorita octavelor bune, ar putea fi ajustata, cu usurinta, pentru registre grave, credibile, grele. Dincolo de visceralitate, pasiune, capriciozitate si forta, vocea lui Vlad Craioveanu are tonalitati calde, intime, pasionale. Vlad Craioveanu ar putea convinge multi oameni, de ce-ar vrea el sau ar vrea altii, cu vocea lui, daca i-ar da prin cap sa faca asta! Mama natura l-a harazit cu voce pentru manipulare si persuasiune. Nu cred ca stie, ca ar folosi-o altfel si i-ar schimpa putin inflexiunile. Dincolo de toate, il gasesc pe personaj la fel de expresiv si bun si ca om de radio si ca om de televiziune. Ma intreb de ce nu mai face televiziune, dar e treba lui. E un personaj cu specific, carisma, identitate artistica, plasticitate potrivita genului. Are o matrita bine definita, are o marca a lui, il identifici usor, te scuteste de orice efort de identificare, ceea ce e mare lucru. Ce nu-mi place la el? Il suspectez de niste lacate, cu care nu stiu ce vrea sa faca, ce intentioneaza, in ciuda dezinvolturii maxime, imi creeaza, uneori, impresia de embargou, de interdictie, pe care si-o pune singur, de cenzura inconstienta. Stiu, suna paradoxal si anapoda, pe Vlad Craioveanu numai de autocenzura si autoembargou nu-l poti suspecta si, totusi, urechea mea oarecare de evaluator imi spune ca tupeul lui maxim e doar o compensatie pentru tupeul cenzurat. Si nu pricep de ce! Pare sa aiba toate datele pentru tupeul necenzurat. In afara de asta si de altele mici, insignifiante, despre Vlad Craiovenu numai de bine, cu tot subiectivismul de rigoare!

Anunțuri

2 răspunsuri to “Vlad Craioveanu via VeronicaACara.blogspot.ro”

  1. annie benny Februarie 19, 2010 la 8:05 pm #

    wow. lung si greu de citit fara paragrafare, dar bun articolul. mi-a placut! abia am descoperit blogul, si ma intreb de ce are asa putine comentarii? o fi adevarat ca lumea nu e pregatita pentru un personaj gen craioveanu?

  2. Liliana Lupan Septembrie 23, 2010 la 2:46 pm #

    Eu voi fi subiectiva, nu-l cunosc pe Vlad dar simt ca-l iubesc. Ma regasesc in cuvintele lui in fericirea ce-o imparte in fiecare dimineata cu noi, ascultatorii.Sunt
    o adepta a spusului pe fata a adevarului, o bolnava de sinceritate. Urasc minciuna care ne inconjoara in tot si-n toate. Nu poti sa nu-l accepti pe Vald si numai ca voce ( placuta , linistitoare) ci si ca om. Ce spune o face in stil personal se potriveste perfect cu Dobro
    si fara ei diminetile mele sunt” moarte”. Am ajuns sa urasc concediul lor, binele lor devine raul meu….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: